În ce condiții ar putea fi adus un European de Atletism la seniori în România: „Dacă nu aducem minimum 20.000 de oameni…”. A fost lansat oficial primul Mondial de ultramaraton organizat în țară

Redactor:
Marius Hutu
În ce condiții ar putea fi adus un European de Atletism la seniori în România:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Brașovul va găzdui, pe 1 septembrie 2019, Campionatul Mondial de Ultramaraton pe distanța de 50 de kilometri. Cu această ocazie, FR de Atletism prin președintele Florin Florea, autoritățile locale și președintele Asociației Internaționale de Ultraatletism, Nadeem Khan, au prezentat detaliile întrecerii care se va desfășura în premieră în România.

Campionatul Mondial de ultramaraton se va desfășura pe un traseu deja tradițional. Adică pe traseul maratonului „15 Noiembrie”, dus – întors, adus deja la anumite standarde. O buclă măsoară 10 kilometri, astfel că sportivii vor parcurge 5 ture. „Dacă aducem la Brașov 35-40 de țări înseamnă deja o realizare importantă. Pentru a organiza și competiții pe pistă într-un viitor, trebuie să arătăm că avem capacitate organizatorică”, a declarat președintele Federației Române de Atletism

În momentul în care a candidat pentru funcția de președinte al forului, Florin Florea s-a gândit la posibilitatea de a aduce un Campionat European de cros. Înainte s-a ivit însă această posibilitate, cu Mondialul de Ultramaraton. O competiție adevărată de pistă, adică un Campionat European sau Mondial de seniori, este aproape imposibil de atras azi în România. În primul rând, pentru că în țară nu există un stadion mare cu pistă de atletism decât cel de la Cluj. Apoi, IAAF impune și alte condiții. „Un Campionat European de atletism pe pistă înseamnă bani. S-au vândut aproape 300.000 de bilete la ultima competiție de profil desfășurată în Germania, Berlin. Una din condițiile principale este să vinzi bilete pentru că atletismul este un business, nu mai este ce știm noi. În concluzie, nu o să primim vreodată un Campionat European de seniori dacă nu aducem minimum 20.000 de oameni pe stadion plătitori de bilete, pentru că este condiție, apare pe tabelă în fiecare zi câți oameni au plătit. Astfel, am început să o luăm din aproape în aproape, să accesăm competițiile care le putem organiza. A apărut șansa cu Asociația Internațională de Ultraatlerism, am avut și o persoană foarte motivată pe această parte, Diana Amza, astfel că am spus >, a explicat Florin Florea

Competiția de la Brașov va însemna a patra ediție a Campionatului Mondial de Ultramaraton pe distanța e 50 de kilometri. Până în 2015, competiția s-a desfășurat sub forma unei Cupe Mondiale, dar de atunci s-a tranformat în Campionat Mondial.

241 cluburi afiliate sunt azi la Federația Română de Atletism. La ultima Adunare Generală au fost afiliate 18 cluburi

Peste 130 de contracte de activitate sportivă există azi în atletism. Adică, atleți profesioniști care au contracte la fel ca un fotbalist, handbalist, baschetbalist

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×